Oamenii tarului nostru. Povestiri, LUDMILA ULITKAIA

23585623
176.00 mdl
Stoc minim disponibil în depozit
Livrare
Metode de plată
Avantaje
Timp de livrare si tarife:
Anul aparitiei2023 CopertaBrosata ISBN9786060972389 LimbaRomana Pagini352 BrandHUMANITAS

Oamenii tarului nostru reuneste tablouri si personaje cat se poate de diverse – fiice de scriitoare impovarate de descendenta lor, frumoase apasate de propria frumusete, un reglor la o fabrica de ceasuri atras de scrierile lui Rudolf Steiner, o moldoveanca indragostita de viata, un olandez antipatic, o pisica recalcitranta, apartamente la comun in care locatarii sunt nevoiti sa-si duca zilele intr-o resemnare mocnind a furie, un tren cu lume pestrita, avioane militare strabatand nelinistitor cerul in august 1968...

Crampeie de viata ce par a se combina infinit in imagini perfect coerente, ca bucatelele de sticla colorata dintr-un caleidoscop, pentru a reda povestea omului obisnuit, cu visuri marunte sau mari aspiratii, cu duiosii, rautati, iubiri, invidii, bucurii, suferinta, dezamagiri si moarte.

„Gama impresionanta de experiente, idei si emotii capata in opera Ludmilei Ulitkaia o forma literara impecabila, fara a perturba naturaletea limbajului si spontaneitatea unei curgeri fluente a discursului. Cartile sale pun in discutie chestiuni incomode, care ii privesc deopotriva pe invingatori si pe invinsi, eroi si tradatori, criminali si victime. Cu un continut moral si spiritual ridicat – ale carui surse se gasesc in iudaism si crestinism –, opera ei exploreaza relatiile ambigue si complexe dintre bine si rau.“ (Motivatia juriului Premiului Formentor, 2022)

„Departe de nihilismul autorilor postmoderni, Ludmila Ulitkaia se reven­dica de la mostenirea umanista a clasicilor rusi, precum Tolstoi, Cehov si Nabokov. Panorama infatisata de Ulitkaia este foarte departe de mitul sovietic al unei vieti usoare si stralucitoare. Facand tandari «optimismul istoric» de parada, ea denunta nedreptatile si discriminarile din societatea rusa de ieri si de azi.“ (Karine Alaverdian)

„Principala trasatura a scrisului Ludmilei Ulitkaia consta in faptul ca reintroduce umanitatea si compasiunea in cartile ei.“ (Hélène Mélat)

LUDMILA ULITKAIA, una dintre cele mai importante si apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a nascut intr-un sat din Urali in 1943. Dupa ce isi ia licenta in biologie la Universitatea din Moscova, lucreaza in cadrul Institutului de Genetica. La sfarsitul anilor ’70 se angajeaza consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova si scrie scenarii de film.

Primul sau roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), ii aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurta la Premiul Booker pentru Literatura Rusa si recompensat cu premiile Médicis étranger si Giuseppe Acerbi. Urmatorul roman, Medeea si copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), ii sporeste renumele cu o noua nominalizare la Premiul Booker, pe care si-l adjudeca in 2001 pentru Cazul doctorului Kukotki, roman incununat si cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Inmormantare vesela (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus in peste douazeci de limbi. De acelasi succes se bucura volumele de povestiri Fetitele (2002; Humanitas Fiction, 2013) si Oamenii tarului nostru (2005; Humanitas Fiction, 2023), distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) in 2005, precum si romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) si Al dumneavoastra sincer, Surik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), castigator a mai multe premii: Romanul anului 2004 in Rusia, Premiul National pentru Literatura in China (2005) si Grinzane Cavour in Italia (2008). Daniel Stein, traducator (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost incununat cu premiile: Bolsaia Kniga (Marea Carte), Parintele Alexandru (Germania, 2008) si Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franta, 2011). In 2010, Ulitkaia publica bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), in 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar in 2020, A fost doar ciuma (Humanitas Fiction, 2021).

Brand
HUMANITAS
Carti
Anul aparitiei
2023
Coperta
  • Brosata
ISBN
9786060972389
Limba
  • Romana
Pagini
352
Produse similare

Nu au fost găsite recenzii